28.05.2014

Training internaţional în Bacău „T.A.K.E

ADDO organizează în Slănic Moldova, judeţul Bacău, în perioada 04.08.2014 – 10.08.2014, un training internaţional gratuit pentru 21 de participanţi din România, Polonia, Turcia, Italia, Lituania, Bulgaria şi Croaţia.

 „T.A.K.E. – Tools for Active Knowledge on Entrepreneurship” îşi propune să dezvolte competenţele participanţilor în sfera creativităţii şi a antrepreneoriatului pentru tineri. De asemenea, în timpul
programului de formare vor fi dezvoltate noi metode educaţionale pentru promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor, la nivel european.
Trainingul se bazează pe metodele specifice educaţiei nonformale şi se adresează lucrătorilor de tineret, formatorilor, liderilor de tineret, voluntarilor şi altor persoane active în domeniul tineretului.
Din România vor fi selectaţi 3 participanţi. Persoanele interesate pot aplica pe site-ul ADDO, până pe 08.06.2014.
Proiectul „T.A.K.E. – Tools for Active Knowledge on Entrepreneurship” este realizat cu sprijin financiar oferit prin Programul Tineret în Acţiune. Sunt acoperite integral costurile de participare şi până la 70% din costurile de transport. Mai multe informaţii despre proiect, procesul de selecţie şi organizaţiile partenere sunt diponibile pe www.centruladdo.ro   
ADDO este o organizaţie nonprofit, al cărei scop îl constituie oferirea de servicii de consultantă, construirea şi implementarea de programe inovatoare pentru dezvoltare durabilă şi formare continuă la nivel personal, organizaţional şi comunitar. ADDO lucrează în proiecte internaţionale cu parteneri din Europa şi Indonezia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin