29.05.2014

“Și tu poți dona din toată inima”

CORA Bacău derulează în perioada 30 aprilie – 31 iulie 2014 campania anuală “Luna Cora – Luna inimilor deschise”, desfășurată sub sloganul “Și tu poți dona din toată inima”, prin care clienții magazinului sunt rugați să doneze în sprijinul beneficiarilor Crucii Roșii Bacău. Este vorba despre o campanie amplă, care se derulează în mai multe magazine din țară, pentru a veni în ajutorul a 12 organizații umanitare. 



 În Bacău, sumele strânse, alături de o contribuție generoasă a partenerului CORA, se vor
îndrepta către 150 de copii de vârste școlare, proveniți din familii lipsite de posibilități financiare. Aceștia vor beneficia de burse și de produse de primă necesitate: hrană, produse de igienă corporală, încălțăminte, îmbrăcăminte, rechizite școlare, materiale de curățenie, etc

 În semn de mulțumire pentru clienții magazinului, voluntarii au instalat sâmbătă, 23 mai, un cort de prim ajutor și informare în incinta hypermarket-ului, în cadrul căruia au fost măsurate gratuit tensiunea și glicemia, au fost oferite pliante informative, iar copiilor le-au fost dăruite baloane cu însemnele Crucii Roșii. 

“Ne propunem prin derularea acestui proiect să prevenim abandonul școlar, având în vedere că sărăcia are un impact major asupra copiilor de vârsta învăţământului primar şi gimnazial și este cauza principală a acestui fenomen. Mulțumim partenerului CORA Bacău că a selectat proiectul AJUTĂ-I SĂ MEARGĂ LA ȘCOALĂ, prezentat de Crucea Roșie și mulțumim cumpărătorilor care sunt de acord să doneze”, a declarat Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Roșii Bacău.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin