31.08.2010

Slujbă arhierească şi Te Deum în prima zi a anului bisericesc

După cum se ştie, pentru creştinii ortodocşi, ziua de 1 septembrie înseamnă şi începutul anului nou bisericesc. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de preoţii consilieri şi inspectori ai Centrului Eparhial de la Roman, va oficia miercuri, 1 septembrie, Sfânta Liturghie, urmată de o slujba de Te Deum, la catedrala arhiepiscopală “Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, cu ocazia
începutului noului an bisericesc. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa va hirotoni întru preot pe părintele diacon Iustin Onofrei pe seama Catedralei Arhiepiscopale, şi va rosti un cuvânt de învăţătură.  Conform tradiţiei creştin-ortodoxe, ziua în care Domnul Iisus Hristos a pus începutul propovăduirii Sale în lume, consemnează şi prima zi a calendarului bisericesc. De aceea, în biserici, azi se aminteşte de intrarea Domnului în sinagoga din Nazaret, unde, dându-I-se cartea proorocului Isaia, a aflat locul în care Mântuitorul şi lucrarea Lui în lume sunt zugrăvite de “evanghelistul Vechiului Testament”. În al doilea rând, este luna socotită ca începutul anului, iar Biserica mulţumeşte lui Dumnezeu pentru roadele de peste an şi se roagă ca noul an să fie îmbelşugat. Această zi mai este numită şi Indictionul. Este un moment important din punct de vedere religios şi este foarte vechi. În antichitate, indictionul era un fel de numărătoare a anilor şi era o perioadă ce cuprindea 15 ani, pentru adunarea dărilor către Stat. Din punct de vedere creştin, cu această zi se cere o schimbare interioară a omului. Spre deosebire de Indictionul roman, în care oamenii trebuiau să-şi plătească în fel şi chip corvezile către Stat, cel bisericesc nu caută nici fier şi aramă, nici argint şi aur. Se cere bunătatea credinţei, a nădejdii, fără a băga în seamă primejdiile şi necazurile ce se abat asupra omului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin