15.03.2010

Etapa a-XVII-a Campionatului Municipal de Minifotbal

Campionatul Municipal de Minifotbal
pentru Amatori – Liga Bergenbier
ediţia a IV-a, 2009 - 2010

Gol cu capul de la 30 de metri

În acest week-end s-au disputat meciurile din cadrul etapei a XVII-a a Campionatului Municipal de Minifotbal. Deşi este un sport exclusiv pentru amatori, minifotbalul este un sport unde execuţiile tehnice sunt nelipsite. Trăistaru Cătălin, jucătorul celor de la X-Carp, a avut o execuţie excepţională în întâlnirea cu Cartier URA, un gol înscris de la aproximativ 30 de metri printr-o lovitură de cap senzaţională, ceea ce îl califică probabil în clasamentul celor mai frumoase reuşite de pe terenul de minifotbal.FC Transport Bistriţa vs. FC Afezam a fost meciul spectacol al acestei etape. Nu mai puţin de 21 de goluri au fost marcate în cele 50 de minute ale meciului, un gol la aproximat fiecare două minute. „Ambele echipe au neglijat apărarea, jucând totul pe cartea atacului, ceea ce a făcut ca să asistăm la un meci deosebit încă din primele minute, mai ales că frumuseţea minifotbalului e reprezentată de înscrierea golurilor”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul acestei competiţii.Ziua de duminică a fost deschisă cu meciul dintre Fortuna ’40 şi Dedeman, o partidă cu două reprize dominate alternativ de cele două echipe. După un început în forţă pentru cei de la Fortuna care au şi condus cu scorul de 3-0, Dedeman şi-a revenit exact pe finalul partidei, reuşind să înscrie din nou atât cât le-a fost necesar pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc. În urma acestei victorii Dedeman mai urcă un loc în clasament, plasându-se în primele 8 echipe care vor şi accede la sfârşitul returului în play-off. Tot cifra 8 reprezintă şi seria victoriilor consecutive pentru cei de la Dedeman care se anunţă a fi o echipă cu un cuvânt greu de spus în minifotbalul băcăuan.
Derby-ul etapei a fost cel disputat între Tofan Sport şi Legendele, un joc foarte echilibrat, la pauză scorul înregistrat fiind de 2-2. Momentul de revenire a celor de la Tofan Sport a venit tocmai în momentul în care au rămas în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Puşcaşu Robert, timp în care au reuşit să marcheze de trei ori.
În cadrul acestei etape FC Nordului a reuşit din nou să facă o surpriză foarte plăcută în faţa mai experimentaţilor jucători de la Nuntaşii Poşta Atlassib. Costea Bogdan şi Baltag Silviu au fost doi dintre jucătorii acestora cărora li se datorează într-o măsură destul de însemnată victoria la limită din această etapă, 4-3.
Ultimul meci disputat în cadrul etapei a XVII-a a fost cel dintre SC Andisimo şi Gim Sport, un meci de altfel foarte echilibrat. Doar prestaţiile lui Cantău Radu şi Gondac Adi au fost cele care au rupt echilibrul conducându-şi echipa spre o victorie muncită şi meritată, ceea ce le consolidează destul de puternic poziţia în clasament.



Rezultatele etapei a XVII-a:

Ora Echipa Echipa Rezultat (jucătorul meciului)

S.17.00 CARTIER URA X-CARP 2 – 3 (Trăistaru Cătălin)
S.20.00 FC TRANSPORT BISTRITA FC AFEZAM 11 – 10 (Neculea Gabi)
D.14.00 FORTUNA '40 DEDEMAN 3 – 4 (Ghenade Claudiu)
D.15.00 SC ERMACOM FC CORIOLAN 0 – 3 (neprezentare)
D.16.00 TOFAN SPORT LEGENDELE 9 – 3 (Ghiuş Sorin)
D.17.00 NUNTASII POSTA ATLASSIB FC NORDULUI 4 – 3 (Costea Bogdan)
D.18.00 RED TEAM GENERALI Bacau 3 – 0 (neprezentare)
D.19.00 SC ANDISIMO GIM SPORT 2 – 4 (Cantău Radu)

CLASAMENT – Superliga a I-a

Mj V E I Gi - Gp Pct

1. TOFAN SPORT 16 16 0 0 149 - 39 48
2. FC CORIOLAN 17 14 0 3 86 - 39 42
3. LEGENDELE 17 12 1 4 123 - 65 37
4. SC ANDISIMO 17 12 1 4 80 - 64 37
5. SC ERMACOM 16 12 0 4 101 - 62 36
6. GIM SPORT 17 11 0 6 95 - 72 33
7. FC TRANSPORT BISTRIŢA 16 9 1 6 80 - 85 28
8. DEDEMAN 16 8 0 8 78 - 67 24
9. FORTUNA ‘40 17 7 2 8 64 - 66 23
10. X-CARP 17 7 0 10 65 - 79 21
11. NUNTAŞII POŞTA ATLASSIB 17 6 1 10 73 - 101 19
12. CARTIER URA 17 5 1 11 68 - 89 16
13. FC AFEZAM 17 4 1 12 78 - 140 13
14. FC NORDULUI 16 3 1 12 65 - 93 10
15. RED TEAM 17 2 1 14 54 - 109 7
16. GENERALI BACĂU 16 0 0 16 27 - 116 0

Un comentariu:

  1. Prieteni ...daca pana acuma nu v-am cerut nimic toata viata mea...a venit timpul sa va cer un singur lucru !
    Probabil ati aflat ca Stavarache vrea sa trimita echipa in Liga III. http://bacausport.gsp.ro/stiri/2399/se-retrage-fcm-bacau-din-campionat.htm
    Marti 16 martie ora 14 toti bacauanii sa fie prezenti in fata stadionului sa ii dam o lectie primarului (care e din focsani de fel) Stavarache ! E deajuns ca ne-a distrus orasul acuma vrea si echipa! Deci la ora 14 toata lumea sa fie in fata stadionului de acolo se va pleca spre primarie ! Da massul mai departe ... trebuie sa facem ceva ! Toata lumea sa vina cu fulare , steaguri si alte accesori galben albastre aduceti fluiere si orice chestie ce face galagie ! FACEM REVOLUTIE!Nu lasati Bacaul sa moara ! (da massul mai departe)

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin