12.12.2017

Concert în dar al Bisericii, pentru băcăuani: Corul ”Madrigal”

Sala Teatrului de Vară „Radu Beligan” din orașul Bacău s-a dovedit a fi neîncăpătoare duminică, 10 decembrie, orele 17.00, pentru cei dornici să se bucure de Concertul extraordinar „Crăciunul – descoperirea lui Hristos în plenitudinea iubirii”. Organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Protopopiatul Bacău, concertul a fost susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”.

 Cea de-a treia ediție a acestui recital a adus tuturor celor prezenți vestea Nașterii Domnului, prin cântece interpretate într-o maniera unică și plină de har. Evenimentul s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.


 Seara de colinde tradiționale a fost deschisă de cinci coruri de copii (Corul ”Mesagerii Bucuriei” din Bacău, Corul "Espressivo” al Colegiului Național "Gheorghe Vrănceanu" din Bacău, Corul ”Vlăstarele Bacăului”, Corul ”Lira” din Bacău și Corul ”Sf. Filofteia” al parohiei Păltinata-Onești) participanți la programul național ”Cantus Mundi”.

 A urmat apoi, pentru mai bine de o oră, un festin artistic, oferit de cel mai apreciat ansamblu coral
profesionist din România, peste 1500 de băcăuani aplaudând la scenă deschisă, programul de colinde românești și universale oferit sub bagheta magistrală a Annei Ungureanu.

 La finalul reprezentației, preotul protopop Costică Busuioc a mulțumit ierarhului și tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment, apreciind ”virtuozitatea acestor profesioniști dăruiți de Dumnezeu cu talent, pe care au știut să-l valorifice și să-l ofere auditoriului”, exprimându-și recunoștința pentru faptul că promovează valorile autentic spirituale și tradiționale ale poporului român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin