14.08.2016

Ajutor pe litoral din partea voluntarilor de la Crucea Roșie Bacău

Crucea Roșie Română – Filiala Bacău desfășoară în prezent activități de acordare a primului ajutor în Tabăra New Paradise din Eforie Sud, prin intermediul proiectului Primul ajutor pe litoral – 2016, derulat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.

Voluntarii noștri efectuează manevrele necesare de acordare a primului ajutor pentru copiii prezenți în
tabără, atunci când este necesar, oferindu-le astfel sprijin și siguranță. Zilnic, intre orele 9.00-12.00 si 16.00-19.00, echipa Crucii Roşii se află pe plaja ce deserveşte tabăra, într-un perimetru marcat cu însemnele organizaţiei.

Primul ajutor pe Litoral este un program anual ce asigură asistenţă de bază copiilor și tinerilor aflaţi în Tabăra New Paradise, fiind cel de-al VIII-lea an în care acesta se desfăşoară în condiţii de bună colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. În anii anteriori, voluntarii Crucii Roşii Bacău au fost prezenţi şi în Tabăra de la 2 mai.

Pe lângă acordarea primului ajutor, voluntarii noştri se implică în acţiuni ce urmăresc prevenirea consumului de droguri, tutun, alcool, prevenirea îmbolnăvirilor prin distribuția de pliante informative, dar şi instruirea, pentru copiii aflați în tabere, pe teme de prim ajutor și igienă.

Vorbim de peste 1 500 de intervenţii în cei opt ani de colaborare, iar acest lucru demonstrează utilitatea și promptitudinea manevrelor de acordare a primului ajutor realizate de voluntarii Crucii Roșii Bacău atât pe plajă, cât și în incinta taberelor. Voluntarii implicați in activitate sunt atât tineri cu vârsta între 16-20 ani, voluntari activi ai Crucii Roşii Bacău, instruţi în acordarea primului ajutor, cât și paramedici şi asistenţi medicali.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin