03.10.2014

„Festivalul Luminii” revine!

 Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” invită băcăuanii, duminică, 5 octombrie 2014, la un eveniment intitulat simbolic „Festivalul Luminii”. Festivalul, devenit deja tradiție, va avea loc anul acesta în Parcul Catedralei, începând cu ora 17.00. 

O dată cu lăsarea întunericului, aleile principale ale parcului vor fi luminate de cele aproximativ 3000 de lumânări în „gulguţe” (cutii din hârtie pliate în tehnica origami). Tema centrală a festivalului este “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”. Este un alt fel de festival, este un spaţiu de manifestare
artistică a tinerelor talente. Cercetaşii vor să ofere comunităţii locale o atmosferă de linişte creată de miile de lumânări.

 Astfel, timp de câteva ore, băcăuanii au ocazia să se deconecteze de la problemele şi stresul zilnic şi să se bucure de lucrurile mărunte. Cercetaşii au pregătit ateliere de jocuri, cântece, pictură, origami, reciclare, jonglerii cu foc şi alte surprize. Acestea vor putea fi privite în atmosfera creată de lumânări.

Festivalul se desfăşoară pentru a cincea oară în Bacău. Prin acest eveniment se doreşte redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporană. „Festivalul Luminii” este un proiect cu caracter spiritual şi interactiv şi este răspunsul cercetaşilor la lumea agitată în care trăim. De asemenea, este şi o cale de a promova tinerele talente şi de a creşte vizibilitatea implicării membrilor organizaţiei “Cercetaşii României” în comunitatea locală.

 Printre partenerii proiectului sunt: Primăria Bacău, Consiliul Local Bacău, Consiliul Judeţean al Elevilor, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, Centrul Salizian Don Bosco, ADA, Asociația „Un zâmbet”

 Organizaţia Naţionala “Cercetaşii României” (www.scout.ro) , ONCR, a fost reînfiinţată în 1990 și este cea mai mare mişcare de tineret din România, cu circa 2500 de membri în peste 60 de centre locale (filiale și sucursale) răspândite în toata ţara. Fiecare dintre aceste centre îşi planifica propria activitate în funcţie de specificul local. În funcţie de interesele şi aptitudinile membrilor ei, se integrează în comunitatea locală şi încearcă să-i ajute pe membrii ei să devină cetăţeni responsabili ai comunităţilor în care trăiesc. Organizaţia naţională este, de asemenea, integrată în cercetăşia mondiala prin apartenenţa ei ca membră cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (www.scout.org).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin