14.12.2010

Seara de gala si obiceiuri de Craciun la FSC

Miercuri, 15 Decembrie 2010, la sala Ateneu, Fundatia de Sprijin Comunitar va organiza un eveniment deosebit prin care se urmareasta in special marcarea Zilei Internationale a Voluntariatului intr-o atmosfera deosebita cu cantece si obiceiuri traditionale de Craciun.

Incepand cu orele 18:00 copii si batrani ai diferitelor programe sociale ale FSC vor incanta audienta cu programe de cantece si obiceiuri traditionale de Craciun. Astfel, copiii de la Centrul Mozaic si Clubul cu Lipici din Bacau vor interpreta colinde romanesti si din repertotiul international, in timp ce copiii de
la Clubul cu Lipici din Motoseni vor prezenta un program cu obiceiuri traditionale din zona lor cum ar fi Jienii si capra. Programul serii va fi completat de corul voluntarilor organizatiei si corul varstnicilor de la Centrul de zi Dr. Stefan Ciobanu. Atractia serii va fi micuta Rebeca Cojan o pianista care la numai 11 ani a concertat deja la nenumarate festivaluri si concursuri in intreaga tara.

Incepand cu ora 19:00 va debuta momentul cel mai asteptat al serii, Gala de decernare a premiilor concursului “Reclama la voluntariat” un concurs de creatie destinat tinerilor talentati din Bacau. Perioada de inscrieri a fost intre 24 noiembrie si 10 decembrie iar peste treizeci de tineri s-au inscris la cele trei categorii de concurs: poezie, design si spot video. Creatiile acestora au fost votate on-line si vor fi analizate de un juriu impartial format din reprezentanti ai Prefecturii Bacau (partenerul proiectului), ai partenerilor media Radio Zu si Zile si Nopti si de un reprezentant al Grafit Invest, unul dintre sustinatorii proiectului.

Pe scena Ateneului vor fi prezentati primii trei castigatori la fiecare categorie care pe langa recunoasterea publica in fata a trei sute de participanti, colegi, profesori, parinti, invitati, vor primi si premii in bani care sa le rasplateasca efortul si sa-i motiveze pentru promovarea cat mai variata si mai inedita a acestui fenomen atat de apreciat in randul tinerilor.

Asteptam bacauanii in numar cat mai mare sa-i cunoasca pe beneficiarii nostri care de mai bine de o luna se pregatesc pentru a prezenta publicului un program frumos de Craciun, dar si pe cativa dintre tinerii talentati ai Bacaului si viziunea lor despre voluntariat. In holul de la intrare va fi organizat si un targ cu produse decorative facute de beneficiari in cadrul centrelor de zi din Bacau si din mediul rural. Biletul de intrare la eveniment va costa 10 lei iar toate fondurile stranse vor fi folosite pentru sustinerea programelor sociale si educationale ale FSC” (Ionut Chirita, coordonator PR)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin