Inițiativa vine ca răspuns la o problemă tot mai vizibilă: mulți absolvenți de liceu finalizează studiile fără o conexiune reală cu mediul economic și fără repere clare despre parcursul lor profesional.
CONAF își propune să reducă această distanță printr-o experiență interactivă, în care teoria se întâlnește cu realitatea din business.
Evenimentul aduce în fața liceenilor antreprenori și profesioniști din diverse domenii, oferindu-le oportunitatea de a participa la sesiuni interactive, de a pune întrebări și de a descoperi cum se construiesc afaceri de succes.
Evenimentul reunește 9 echipe formate din 4-6 liceeni din județul Bacău, care vor intra în competiție cu idei de afaceri dezvoltate în urma orelor de educație antreprenorială desfășurate începând cu luna octombrie 2025. Mentoratul echipelor finaliste a fost realizat de PhD. Ing. Doru Huțuțui, fondator al companiei de consultanță în managementul afacerilor și al resurselor umane Affordhire, care a sprijinit elevii în dezvoltarea, validarea ideilor de business și care contribuie activ la dezvoltarea unei noi generații de antreprenori, prin îndrumare, claritate și încredere oferite tinerilor aflați la început de drum.
În cadrul semifinalei județene de la Bacău, echipele participante vor fi evaluate de un juriu format din antreprenori și profesioniști cu experiență, care vor analiza ideile de afaceri propuse, fezabilitatea acestora, modul de implementare, coerența planului de business, capacitatea de lucru în echipă și calitatea prezentării.
Echipa clasată pe locul 1 va obține calificarea în finala națională din București, unde vor avea oportunitatea de a interacționa cu antreprenori de top, de a participa la sesiuni de mentorat și de a-și valida ideile într-un context competitiv de anvergură.
CONAF consideră că educația antreprenorială ține de business și de formarea unei mentalități. Înseamnă curajul de a încerca, asumarea responsabilității și capacitatea de a transforma ideile în realitate.
Prin acest program, CONAF oferă liceenilor informație, experiență, inspirație, și direcție pentru că viitorul nu se așteaptă, se construiește.
La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului educațional și antreprenorial, profesori coordonatori și elevi implicați în program.
Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.
„Maratonul pentru Educație Antreprenorială” este cel mai amplu program național dedicat liceenilor, care conectează educația cu mediul de business și contribuie activ la formarea unei generații pregătite să răspundă provocărilor economiei viitorului.
Parteneri naționali: Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Națională a Antreprenorilor, Patronatul Femeilor Antreprenor, Bizz Club, Adservio
Sponsori naționali: Auchan România, XP Group, Garanti BBVA, Elit
Partener de mobilitate: Renault România
Partener media: Magic FM
Acest eveniment nu ar fi posibil fără susținerea partenerilor locali: Primăria Municipiului Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea George Bacovia, Instituția Prefectului Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar, Consiliul Județean Bacău, Agenția Bacău – Banca Națională a României; a sponsorilor principali: Affordhire și Dulcețica Mamei, sponsorilor locali: Bonaventura, Bliss Events & Flowers, Aromat Însiropat, Apium Food, Europrint, ASignature Coffee & Wine Hub, Melopeea Tailoring – Producător Echipamente de Lucru, Atomy – Produse Coreene, Resort Karo, Salon DeMarco, Ema Lupancu – Hipnoterapeut & Coach Transformațional, S.C. Ste-RianaCom, Amplu, Helen Doron English, Mihaela Tabără Cabinet Individual de Asistență Socială, Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale, S.C. Dofteana Construct SRL; și a partenerilor media: DeBacau, DSO – Direct Sound, Cătălin Paloșanu Photography, Redacția FSC, AXX ROM SRL, FASTER RUNNING SRL., MDD Events SRL, GOSSE Store, Hotel Dobru, Complex Panoramic, Vila Teleconstrucția, RGV Service Dinamic, Cabinet Insovență Adviser – Cornelia Țimpău, Zetta360.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu