30.05.2017

Proiectul Mobilizatron la Bacau

Auchan Retail România, în colaborare cu Fundația Noi Orizonturi, a reamenajat o sala de clasă la Școala Miron Costin, din Bacău. Clasa a beneficiat de dotări noi (bănci individuale colorate și sub formă de trapez, care pot fi aranjate în diverse forme, flipchart, tablă cu bureți magnetici, rafturi pentru cărți, cărți etc.) pentru un laborator de învățare non-formală amenajat de la zero, într-un stil ludic, creativ, incluzând o zonă de bibliotecă. Amenajarile realizate au în vedere încurajarea adoptării unor metode de învățare orientate spre interesele elevilor.

Joi, 25 mai, profesorii și părinții de la Școala Miron Costin au participat la un atelier de citit împreună
cu scopul de a învăța cum să organizeze o sesiune de citit cu voce tare copiilor, acasă sau la școală.
În urmatoarea perioadă, 15 dintre profesorii școlii vor participa la un curs de formare menit să încurajeze învățarea experiențială prin joc, poveste și proiecte de serviciu în folosul comunității.
Proiectul în cadrul căruia au fost realizate aceste acțiuni este unul de amploare, ce a vizat amenajarea și dotarea a 9 săli de clasă, din tot atâtea orașe din România (Bacău, Baia Mare, București, Cluj, Constanța, Galați, Suceava, Tîrgu Mureș și Timișoara). Pentru fiecare dintre aceste orașe, Auchan a oferit o sponsorizare în valoare de 10.000 de euro.

Instituțiile de învățământ au fost selectate pe baza dosarului de participare, transmis de școlile care au ales să candideze. „Mobilizatron” reprezintă demersul de responsabilitate socială, lansat de Auchan, în anul 2016, pentru a sărbători zece ani de prezență în România. „Mobilizatron” înglobează cauze dedicate dezvoltării comunitaților locale, sub formă de acțiuni de ajutor umanitar (pachete pentru copii și vârstnici din mediile defavorizate), precum și acțiuni din sfera educației (crearea de spații
educaționale alternative, instruirea personalului didactic). Proiectul „Mobilizatron” este susținut de Auchan și implementat cu sprijinul organizațiilor non-guvernamentale partenere: Crucea Roșie România, Fundația Noi Orizonturi și Teach For Romania. Auchan Retail România Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, cu circa 10.000 de
angajaţi, cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro în 2016 şi propune celor circa 5 milioane de locuitori din 18 oraşe în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de
calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent.

 Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor naturale, oferirea la vânzare a unor produse care protejează mediul. www.auchan.ro.

Fundaţia Noi Orizonturi, educație pentru transformare Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi, fondată în anul 2000 în Valea Jiului, este să inspire tinerii să conducă și să producă schimbări sociale. Facem acest lucru inovând și susținând modele de educație prin experiență, care-i împuternicesc pe tineri să se dezvolte pe sine, comunitatea și lumea în care trăiesc. La nivel național, Noi Orizonturi a dezvoltat două programe educaționale: IMPACT - educaţie prin proiecte de serviciu în folosul comunităţii, şi VIAŢA - educaţie prin aventură. În 2007, Noi Orizonturi a lansat un program academic internațional SEMESTER ABROAD, care aduce în fiecare toamnă în Valea Jiului studenți americani, iar din
2016 a mai demarat un program național menit să consolideze educația copiilor și a tinerilor cu ajutorul comunității: ȘCOLI CONECTATE LA COMUNITATE. www.noi-orizonturi.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin