03.03.2011

F.C.M. Bacău şi FC Oneşti - 4 martie 2011

Vineri, 04.03.2011, efective din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău vor participa la asigurarea măsurilor de ordine publică în vederea prevenirii comiterii de fapte antisociale, pe timpul desfăşurării în municipiul Bacău, a meciului de fotbal între F.C.M. Bacău şi FC Oneşti, din cadrul Ligii a III – a, cu începere de la ora 15,00.

Pentru eliminarea oricăror confuzii şi în scopul informării corecte a opiniei publice cu privire la
atribuţiile părţilor implicate în organizarea acestor manifestări şi în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a evenimentelor facem următoarele precizări conform Legii nr. 4 din 9 ianuarie 2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive:

Organizatorii competiţiilor şi jocurilor sportive şi forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor şi de a lua mãsuri pentru prevenirea şi înlãturarea oricãror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi dupã terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.
Menţinerea ordinii publice pe traseele de deplasare cãtre bazele sportive, în localitãţi sau în afara acestora, pânã la limita exterioarã zonei apropiate, se realizeazã în mod nemijlocit de cãtre organele de poliţie competente teritorial.

Asigurarea ordinii publice în zona apropiatã şi imediatã a bazelor sportive şi în alte locuri destinate desfãşurãrii competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad de risc se realizeazã în mod nemijlocit de cãtre structurile de jandarmi competente teritorial. Rãspunderea pentru asigurarea mãsurilor de ordine şi siguranţã în interiorul arenelor sportive revine organizatorului, care poate încheia în acest sens contracte de prestãri de servicii, în condiţiile legii, cu societãţi specializate de protecţie şi pazã.
Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se executã de cãtre efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandantului acestora, cu aprobarea, dupã caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constatã cã, în urma producerii unor acte de violenţã, este pusã în pericol viaţa sau integritatea corporalã a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţã sau a celorlalţi participanţi.

Pentru restabilirea într-un timp cât mai scurt a ordinii publice, atunci când aceasta a fost grav tulburatã, la solicitarea comandantului forţelor de ordine sau ca urmare a autosesizãrii, oficialii responsabili dispun de îndatã întreruperea parţialã sau totalã a jocului.

Evacuarea din arena sportivã a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele sãvârşite de cãtre aceştia, se pune în pericol siguranţa desfãşurãrii competiţiei sportive, se face, dupã caz, la dispoziţia prefectului sau a reprezentantului acestuia ori la solicitarea responsabilului de ordine şi siguranţã al organizatorului, care cere, în scris, intervenţia forţelor de ordine.
În cazul producerii de incendii, distrugeri, catastrofe, al tulburãrii grave a ordinii publice sau al altor situaţii care pun în pericol viaţa, integritatea corporalã ori sãnãtatea persoanelor sau când nu s-a reuşit restabilirea ordinii publice, comandantul forţelor de ordine poate decide evacuarea parţialã sau totalã a participanţilor.

Totodată pentru menţinerea unui climat favorabil de desfăşurare a acestor manifestări, în raport cu normele legale de conduită socială şi ultimele cerinţe stabilite de normele interne şi internaţionale în domeniu, rugăm publicul spectator, ca pe timpul desfăşurării celor două meciuri să respecte următoarele recomandări :
- Să nu introducă în interiorul stadionului sau a sălii, petarde şi alte mijloace pirotehnice, obiecte contondente sau băuturi alcoolice;
- Să nu introducă recipiente de sticlă sau plastic ori cutii metalice (inclusiv tuburi spray);
- Să nu arunce cu obiecte spre terenul de joc;
- Să nu depăşească limitele decenţei sportive în manifestarea sentimentelor de bucurie sau de dezaprobare;

Drept urmare, facem un apel către suporteri să dovedească un comportament civilizat şi de fair-play, atât pe durata meciului cât şi după terminarea acestuia.


OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE - I.J.J. BACĂU
Maior
Creţu Sebastian - Laricu

2 comentarii:

  1. Articolul e pe bune? Serios acum, cred ca asemenbea anunturi se faceau pe vremea raposatei Divzia A sau Liga I, cand ambele echipe erau acolo. Acum, cand vin 15 oameni la stadion, ce naiba se mai poate intampla...se bat spectatorii in scuipat seminte?

    RăspundețiȘtergere
  2. @tudor.c astea sunt comunicate de presa comunistoide... am inteles ca au si retinut cateva tiganci pt comert ilegal de seminte

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin