26.05.2010

Noutățile proiectului "Lecturi Urbane" Bacău

Incepând de astăzi puteți începe să donați cărți pentru proiectul "Lecturi Urbane", care va avea loc la Bacau pe data de 5 iunie, în fata Casei de Cultura, la ora 14:00.

Primul loc va fi Biblioteca Județeană "C. Sturdza", unde am gasit sprijin si care s-a alăturat proiectului. Chiar la intrarea în instituție veți găsi o cutie unde puteți contribui si voi cu o carte măcar (literatură, beletristică).
 
Cutia din holul Bibliotecii Județene "C. Sturdza" (Parcul Cancicov) vă așteaptă.



De mâine voi mai amplasa câteva cutii la Colegiile " Vasile Alecsandri " ,"Pedagogic" si Universitatea "Vasile Alecsandri". Cei care doresc să susțină proiectul pot amplasa si ei o cutie la școala lor, liceul lor sau unde lucrează,  în care se pot dona cărți pentru proiect. Fiecare carte contează.

Pentru cei care încă nu știu nici acum despre ce este vorba, ideea e simplă: ne adunăm în număr cât mai mare într-un loc public(Piata Tricolorului) și citim. Oamenilor, care trec prin marea sala de lectură urbană în aer liber,  le oferim cărți și le vorbim despre povestea Lecturi Urbane. Voi, sperăm că în număr cât mai mare, îi veți surprinde într-un mod plăcut, așa cum n-au mai experimentat niciodată și vă garantăm senzații magice.

Voi mai reveni mâine cu detalii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin